„Câinii” nu au câștigat vreun derby cu Steaua pe Arena Națională. Chipciu: „Avem un atu moral față de ei și sunt convins că le e frică de meciul cu noi”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Steaua nu traversează o perioadă foarte bună, mijlocașul Alexandru Chipciu crede în continuare că echipa își va reveni și va reuși să câștige titlul. Campioana se află la cinci puncte în spatele celor de la Tg. Mureș, echipă care a câștigat cu scorul de 6-1 în fața celor de la Viitorul, iar presiunea se află pe echipa lui Gâlcă, care pentru a rămâne în apropierea liderului are nevoie de victorie în derby-ul cu Dinamo care se va disputa duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

„E clar că, dacă e cineva care suferă cel mai mult, primii suntem noi, pentru că e nu dureros, e foarte dureros, să te duci acasă după astfel de meciuri, să te gândești că pierzi campionatul, e incredibil de greu, dar eu tot mai am… nu eu, toata echipa avem speranța că va fi bine până la final”, a spus Chipciu.

Steliștii au pierdut ultimele trei partide disputate pe Arena Națională din postura de echipă gazdă în fața celor de la Petrolul, Oțelul și ASA Tg. Mureș. De această dată vor juca din postura de echipă oaspete, pe o arenă în care Dinamo nu a reușit să câștige vreodată în fața Stelei. Zece dueluri s-au scurs de la ultima victorie dinamovistă în derby.

„Noi am câștigat în ultimele dăți și avem un atu moral față de ei și eu sunt convins că acum le e frică de meciul cu noi, sunt 100% convins de asta”, a mai precizat Chipciu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×